Numai 6 consilieri locali din Constanța au depus rapoarte de activitate

consilieri locali rapoarte activitate

Cei șanse consilieri locali care și-au depus, până acum, rapoartele de activitate pentru anul 2017

Din cei 27 de consilieri locali aleși în municipiul Constanța, numai 6 au depus, până acum, rapoarte privind activitatea anului 2017.

Restul de 21 nu au făcut-o deocamdată, deși sunt obligați prin lege.

Cei șase sunt, în ordine alfabetică: Arghirescu Adriana – PNL, Avătavului Costin – PNL, Cojoc Marioara – PSD, Văsii Cristina Andreea – PNL, Solomon Ioan – PNL, Andrei Mihaela – PNL.

Documentele pot fi consultate pe pagina de internet a Primăriei Constanța (AICI).

Cum suntem deja în iulie iulie, putem vedea fie partea goală a paharului (să ne spunem că au avut la dispoziție jumătate de an pentru a-l redacta), fie pe cea plină (mai sunt șase luni din acest an).

Trebuie să remarcăm două lucruri:

  1. Primarul și viceprimarii nu și-au depus raportul.
  2. Anul trecut, mai mulți consilierii s-au conformat.

Legea administrației publice locale nr 215/2001, art. 51 alin. 3 și 4, prevede următoarele:

  • Consilierii locali sunt obligaţi ca, în îndeplinirea mandatului, să organizeze periodic întâlniri cu cetăţenii şi să acorde audienţe.
  • Fiecare consilier local, precum şi viceprimarul sunt obligaţi să prezinte un raport anual de activitate, care va fi făcut public prin grija secretarului.

Articolul 118 spune clar că neprezentarea de către primar sau președintele consiliului județean a rapoartelor prevăzute de lege, din culpa lor constituie contravenții și se sancționează cu amendă de la 1.000 lei la 5.000 lei.

În ceea ce privește consilierii locali, aceștia sunt pasibili de următoarele sancțiuni:

a) avertismentul;

b) chemarea la ordine;

c) retragerea cuvântului;

d) eliminarea din sala de şedinţă;

e) excluderea temporară de la lucrările consiliului şi ale comisiei de specialitate;

f) retragerea indemnizaţiei de şedinţă, pentru 1-2 şedinţe.

Legea mai spune că, la prima abatere, preşedintele de şedinţă atrage atenţia consilierului în culpă şi îl invită să respecte regulamentul. Acest lucru nu s-a întâmplat niciodată în Constanța.

Constatarea contravențiilor și aplicarea amenzilor se fac de către prefect, în calitatea sa de autoritate publică, reprezentant al Guvernului pe plan local.

The post Numai 6 consilieri locali din Constanța au depus rapoarte de activitate appeared first on Constanța 100%.



vezi sursa: https://www.ct100.ro/consilieri-locali-constanta-rapoarte-activitate/




from politica https://ift.tt/2KWtHl5
via IFTTT
Previous
Next Post »